Romani...Flacara lui Adrian Paunescu va dainui mereu!!!

         Citeam intrigata azi ,nici nu mai stiu unde, ca a fost un spectacol de 1 Decembrie  unde s-a reinviat Cenaclul Flacara. Ma intreb si eu, sper ca nu retoric, cum s-ar fi putut intampla acest lucru, daca nici macar insusi fondatorul lui marele Adrian Paunescu nu a facut-o. Si ar fi putut face dar, a preferat ca dupa revolutie sa inceapa un alt proiect la fel de frumos " Totusi Iubirea". Nu inteleg , de ce marii nostri artisti folkisti, continua cu aceasta aberatie, cand insusi familia poetului a spus ca e imposibil. Da, intr-adevar fara Adrian Paunescu nu poate exista nici un Cenaclu FLACARA ... nu poate exista pentru ca el nu mai e sa ne recite, nu mai e sa ne vorbeasca, cu vocea lui puternica, despre valorile noastre uitate undeva intr-un colt de suflet, nu mai e sa magnetizeze salile sau stadioanele vorbind cu atata nerv si dragoste despre tara lui draga,( la care s-a gandit pana la ultima rasuflare, dovada si ultima poezie a sa scrisa pe patul  de spital,) iar sala sa uite sa mai respire, din pacate nu mai e...fizic printre noi. Totusi, daca acesti folkisti,chiar valorosi ai nostri,( fara nici o ironie,ii respect si ii admir,) descoperiti tot de " boss' de ce nu s-au gandit sa faca un festival dedicat in memoriam lui Adrian Paunescu ? Sau pentru asta nu au fonduri, si vor niste sponsorizari tot de pe urma memoriei poetului? Sau de ce nu s-au gandit sa-i propuna ministrului educatiei ca opera lui Adrian Paunescu sa fie obiect de studiu in scoala? Asa ar stii si cei mai tineri cine a fost acest mare poet, apreciat de unii oameni de cultura ca un al doilea Eminescu.  Sincer nu stiu ce sa cred, dar stiu sigur ca Flacara lui Adrian Paunescu nu trebuie reaprinsa, fiindca ea nu s-a stins nicioadata. A ramas vie in inima si mintea oamenilor prin prisma capodoperei  literare extraordinare lasate in urma sa.

         Cred ca v-ati dat seama ca sunt o mare admiratoare a poetului Adrian Paunescu, insusi blogul aceasta poarta numele unei celebre poezii de a sa, iar ca motto nu aveam cum altfel sa am decat : " Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem/ Dau lumii , dau lumii de stire, /  Iubesc , am curaj si ma tem." Nu am cum sa sting Flacara din sufletul meu...am crescut ascultand vinilurile Cenaclului Flacara...iar cand am devenit adolescenta am inceput sa-i citesc si sa-i inteleg poezia. Nu pot sa cred ca cei care au trait acele vremuri, si in special cei mai varsta decat mine...parintii mei ,de exemplu, trebuie sa reaprinda Flacara lui Paunescu...pentru ca a marcat generatii, "generatia blue jeans", cum ii placea maestrului sa o numeasca...iar Flacara a fost, este, si asa va si ramane aprinsa multumita operei ce va dainui peste generatii intregi. Nu trebuie sa ne intristam acum fiindca nu mai e ...spiritual el e langa noi si ne vegheaza, a plecat putin sa se reintalneasca in ceruri cu bunii sai prieteni de suflet Grigore Vieru,  Doina si Ion Aldea Teodorovici , Tatiana Stepa. Sa nu fim tristi totul e o "repetabila povara" cum insusi Adrian Paunescu spunea inca de cand era mai tanar, semn ca pentru omul cult e mai facil sa inteleaga aceasta trecere intr-o alta dimensiune, si o priveste cu seninatate.

       Si fiindca am invocat ultima poezie ,scrisa pe patul de spital, de Adrian Paunescu, am s-o  redau mai jos, fiind si acum uimita cand o citesc a mia oara, cat de patriot, cat de preocupat de starea oamenilor si a tarii  sale a fost pana in ultima clipa a vietii sale macinata de soarta nefasta care o are tara lui scumpa.Doamne ajuta -l ca in gradina ta sa isi gaseasca linistea pe care o merita din plin!

   

       

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.

       Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

                        Dumnezeu sa-l aiba in paza sa! Odihneasca-se in pace!